Prietenie…prietenă…cuvinte al căror sens îl înţelegi cu greu când eşti numai de-o şchioapă. Îmi amintesc şi azi cînd ieşeam la joacă cu copiii vecinilor. Nu ştiu cum se întâmplă că jucăriile mi se amestecau, se stricau uneori şi-atunci începea cearta.
Mama mă lua în casă şi mă dojenea cu vorba ei blândă: “Nu uita că împreună cu ei ai să mergi la şcoală şi toată viaţa voastră o să vă amintiţi de aceste frumoase clipe!” . Nu puteam să înţeleg ce înseamnă o prietenă.
Dar iată că anii au trecut şi într-o zi am păşit pentru prima dată în curtea şcolii. O mulţime de copii erau adunaţi aici. Mă simţeam străină între şirurile de copii, mulţi necunoscuţi.
Dar deodată am zărit şirul celor mai mici şcolari, cei mai cunoscuţi pentru mine de la grădiniţă. Am intrat apoi în clasă. Aici cuvintele, calde, blânde ale învăţătoarei noastre ne-au povăţuit, printre altele, să fim buni colegi, prieteni.
Mi-am amintit îndată de cuvintele mamei şi-n mine s-a trezit nevoia de a avea o prietenă. Ei trebuiau încredinţate anumite gânduri , trebuia să-i cer părerea în anumite probleme şcolăreşti.
Şi aşa, ochii mei au rămas aţinţiţi asupra unei fetiţe durdulii, cu ochi blajini, cu voce blândă şi tare cuminte.
“Aceasta va fi prietena mea!” mi-am zis în minte. Şi astfel m-am apropiat de ea, am început s-o cunosc mai bine, şi cu cît o cunoşteam, cu atât o iubeam mai mult.
Au trecut mulţi ani şi prietenia noastră se dovedeşte durabilă. Mă bucur de orice bucurie a ei, de orice succes şcolar, iar orice necaz al ei apasă şi pe inima mea. Ne ajutăm întotdeauna şi suntem alături la toate activităţile organizate.Prietena mea este o bună colegă cu toţi din clasă. Îi ajută la pregătirea temelor acolo unde întâmpină greutăţi, îi povăţuieşte ca pe nişte fraţi. Este ordonată şi punctuală . Iubeşte mult adevărul , cinstea şi cu o asemenea prietenă nu-i drept să mă mândresc ?
